Cum sa ne protejam de arsurile solare in calatorii

Arsurile solare in calatorii

Cum să ne protejăm de arsurile solare în călătorii

Dacă tot ne apropiem de vară cu pași repezi, mi-am propus să iți scriu astăzi despre un subiect „clasic”, dacă îl pot numi așa. Soarele și arsurile ce pot surveni în urma expunerii prelungite la razele acestuia au fost dintotdeauna un subiect de discuție „aprins”.

Produsele de protecție solară sunt eficace pentru prevenția eritemului solar (înroșirea pielii survenită după ce ai stat o dimineață prelungită la soare). Acest eritem este, în general, datorat expunerii la razele de tip UVB. Produsele de protecție solară sunt principala ”armă” folosită în prevenția dezvoltării celulelor anormale ce pot duce mai apoi, pe termen lung, la cancere cutanate(de piele).

Au fost făcute studii și s-a observat că recomandările de utilizare ale acestor produse sunt deseori nerespectate în totalitate, astfel încât se pare că există suprafețe corporale frecvent uitate aplicării acestora, durata de aplicare nu este respectată sau cantitatea folosită nu este suficientă.

Tot în cadrul acelorași studii, s-a dovedit că personele ce utilizează creme cu indice UV mai ridicat consideră că pot rămâne mai mult timp la soare, practică întalnită atât în cazul adulților, cât și al copiilor (dar și mai grav în cazul bebelușilor).

Cel mai indicat lucru ar fi ca produsele de protecție solară de pe piață să poată combina protectia UVA cu cea UVB. Pentru a crea un clasament cu nivelul de protecție al produselor, a fost aruncat în joc așa zisul factor de protecție solară (anti eritem) (FPS), ce se clasifică astfel:

– protecție slabă: FPS cuprins între 6 și 14,

– protecție medie; FPS cuprins între 15 și 29,

– protecție înalta: FPS cuprins între 30 și 59 si

– protecție foarte înalta: FPS peste 60.

Din păcate, nu există indice de protecție UVA recunoscut și noțiunea de „protecție completă”, ce poate fi regasită pe anumite produse, nu are sustenabilitate, nici un astfel de produs având un grad de protecție de 100%, conform specialiștilor.

 

 

Reguli de protecție solară pentru călători

Cum sa ne protejam impotriva arsurilor solare in calatorii

Protectie impotriva arsurilor solare

1. Evită soarele între orele 11:00 – 16:00. În acest interval orar, razele ultraviolete având intensitatea cea mai mare și astfel riști arsuri solare importante sau probleme cardiace pentru anumite categorii de vârstă (sau în funcție de antecedentele medicale ale fiecăruia). Copiii mici si bebelușii nu trebuie lăsați la soare sub nici o formă în această perioadă a zilei !

2. Folosește neapărat produsele de protecție solară . Arsurile solare se pot produce și după o perioadă de doar 15 minute de expunere neprotejată, iar expunerea solară se produce chiar și în zilele înnorate. Aplică pe piele produse de protecție solară cu 15 minute înainte de a ieși afară, folosind un factor de protecție de minim 15. FPS 30 este indicat pentru cei ce rămân mult timp la soare (plimbări, sporturi, muncă).

3. Reaplică des produsele de protecție solară, la fiecare 2 ore sau chiar mai des daca înoți sau transpiri mult, sau dacă înlături produsul prin frecarea cu nisipul sau cu prosopul.

4. Află mai multe despre climatul țării în care vei călători pentru a te proteja cât mai corect de arsurile solare. Impactul soarelui poate fi amplificat de factori precum umiditatea, vântul și temperaturile exterioare.

5. Acoperă-ți o suprafață cât mai mare din corp atunci când mergi mult prin soarele puternic. Culorile închise sunt de preferat, pentru că opresc razele UV, chiar dacă vei avea o senzație mai pronunțată de căldură deoarece lasă să treacă razele infraroșii. O protecție mai bună este asigurată de hainele ce sunt realizate din materiale mai dense, precum materialul de blug (densitate mai mare, rata de patrundere a razelor mai scazută).

Cum sa te protejezi de soare

Protejeaza-ti ochii impotriva razelor solare!

Poartă haine mai largi, pentru a lăsa aerul sa circule pe sub ele, daca ești într-un climat umed. O haină umeda oprește mai puține raze UV decât o haină uscată.

Nu uita sa iți pui o palarie pe cap si ochelari de soare!

6. Și dacă tot vorbeam de ochelari de soare, protejează-ți ochii! Valurile și zăpada pot reflecta raze UV ce iți pot afecta vederea. Previne toate acestea purtând ochelari de soare, mai ales atunci cand ești în preajma unor medii unde razele UV se pot reflecta (precum apa sau zăpada).

7. Stai la umbră. Statul la umbră este una dintre cele mai bune metode de protecție. Atunci când ai unde, bagă-te la umbră, sub copaci, tufe înalte, o umbrelă sau la umbra unei clădiri. Oricare variantă e bună, în funcție de locul în care te afli. Și o zic din nou, poartă o pălărie de soare ce poate face umbră si gâtului, ochilor, fetei.

8. Fii foarte atent la protecția solară a copiilor! Foarte atent! Conform societății Canadiene de Oncologie, o perioadă importantă a vieții noastre în care ne expunem excesiv la soare este până la vârsta de 20 de ani. Deci dacă iei în calcul acest studiu, ne este foarte clar că trebuie să protejăm copiii de soare. Înainte de a îți lăsa copiii afară, da-i cu soluții de protecție solară în cantități generoase și asigură-te că poartă pălărie (am mai zis-o, nu?!) și ochelari de soare.

Protectia copiilor impotriva soarelui este foarte importanta

Protejeaza-ti copii de soare!

Produsele pentru protecție solară cu FPS 30 sunt bune pentru protecția copiilor cu vârsta mai mare de 6 luni. Conform medicilor pediatri, bebelușii trebuiesc ținuți la umbră, deci NU trebuie expuși la soare!

9. Învață semnele ce trebuie să te ducă cu gândul la apariția unei probleme cardiace în urma contactului excesiv cu razele solare! Problemele minore legate de micile arsuri solare sau insolație, pot fi repede combătute cu o hidratare corespunzătoare, odihnă intr-un mediu liniștit și umbros precum și aplicarea unor soluții specifice pe pielea arsă, însa atunci cand simți o senzație de CONFUZIE, DURERE PUTERNICĂ DE CAP, GREAȚĂ, lipsă de coordonare si eventual, în plus față de acestea, o temperatură crescută a corpului (atunci cand atingi pielea care pare că „arde”), gandește-te imediat că toate acestea pot veni de la o problemă cardiacă ce este în curs să se instaleze! Cere ajutor medical imediat! Chiar dacă în final se poate dovedi că a fost doar o insolație mai puternică, nu risca nimic! Dupa cum unul dintre colegii mei medici preferă mereu sa spuna: „nu ni se va reproșa niciodată că am facut prea mult”. Cam același lucru se aplică și aici, nici un medic nu-ți va reproșa că l-ai consultat pentru astfel de simptome.

10. Iar la final, am lăsat o regulă importantă și sper că este cunoscută și respectată de cât mai mulți dintre voi.

Mai întâi se aplică soluția de protecție solară și apoi repelentul (soluția împotriva țânțarilor).

Dacă porți haine lungi din lână deasă vei fi ferit de înțepăturile de țânțari, însă, dacă nu faci asta, va trebui să aplici repelent. Deci, repetăm, mai întâi crema de protecție solară și apoi repelent.

Produsele care combină atât substanțele de protecție solară cât și repelentul sunt mai puțin eficiente decât dacă ai folosi cele două compozante separat. Nu uita că repelentul ce conține DEET poate reduce eficiența cremei de protecție solară, deci va trebui să reaplici mai des.

Nu uita, mai întâi crema de protecție solară și apoi repelent !

 

Protectie impotriva arsurilor solare

Protejeaza-te impotriva razelor ultraviolete!

Acestea ar fi noțiunile de bază despre protecția solară, care iți vor fi suficiente pentru călătoriile în care nu vei fi supus unor condiții extreme.

Daca mai ai alte idei de adăugat, scrie-ne aici un comentariu, contacteaza-ne pe Facebook sau prin e-mail.

Simte-te liber sa îți exprimi părerea despre acest subiect.

Nu uita să distribui articolul acesta atât de util tuturor iubitorilor de soare, și mai ales de călătorii. Iar din aceștia, suntem mulți! Hai, cu toții la soare!!! … protejați, si eventual cu repelent dacă suntem iubitori de exotisme.

surse articol: iamat.org, astrium.com, who.int; sursa foto: pixabay.com


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

MENIU