Călătorii de weekend, în siguranță, cu Marcela Nastasa.

Calatorii de weekend.ro

Călătorii de weekend, în siguranță, cu Marcela Nastasa.

1. Călătorii de weekend. Povestește-ne câte ceva despre tine, despre pasiunea de a călători și despre site-ul pe care l-ai creat și unde ne împărtășești atâtea istorisiri frumoase.

 

Salutare și-ți mulțumesc pentru acest interviu ! Eu sunt Marcela, angajat cu acte-n regulă de luni până vineri și călător în weekend. Blogul meu este destinat în special persoanelor ce au același stil de viață, cu job de dimineață până seara și care, la sfârșit de săptămână, își iau bagăjelul și pleacă spre noi orizonturi.

Fie că este vorba de o ieșire în țară sau peste hotare, de o călătorie de o zi sau un weekend prelungit, scriu cu drag despre fiecare experiență, oferind ponturi și informații utile celor gata oricând să pornească la drum. De asemenea, cititorii vor găsi în paginile blogului meu și câteva sugestii pentru vacanțe, căci nu-i așa, e minunat să ai parte din când în când și de o escapadă mai lungă.

 

2. Care sunt sursele tale de inspirație pentru alegerea unei noi destinații? Cum te pregătești de călătorie? Care îți sunt pașii?

 

Inspirații sunt la tot pasul, dar le iau și eu pe rând, iar de foarte multe ori vânez ofertele de zbor ale companiilor aeriene. Acesta este primul pas pe care-l fac.

Următorul pas este să verific distanța aeroportului față de orașul de destinație. În cazul în care zborul este low-cost și nu aterizează pe același aeroport ca și companiile de linie, mă pot trezi că voi pierde ore întregi prin mijloace de transport, sau că trebuie să mă trezesc la 2, 3 noaptea pentru a ajunge la aeroport.

Urmează apoi rezervarea cazării. Aleg unitățile de cazare ce sunt amplasate în apropierea obiectivelor turistice, chiar dacă sunt ceva mai scumpe decât cele de la periferie. Timpul petrecut în mijloacele de transport și costul biletelor, de multe ori, nu merită diferența.

 

Alberobello - calatoriideweekend.ro

Alberobello – calatoriideweekend.ro

3. Preferi călătoriile de grup sau cele organizate de tine, împreună cu cei apropiați? Ce fel de unități de cazare preferi și ce folosești cel mai des?

 

Sunt adepta organizării excursiilor pe cont propriu și de cele mai multe ori călătorim în doi, eu și soțul meu. Atunci când grupul se mărește, prietenii mă desemnează ca persoana responsabilă cu organizarea traseului. Hmm… oare de ce ? :)

Cât despre locurile de cazare, analizez atât ofertele Airbnb, cât și pe cele de pe Booking sau Trivago.

 

4. Care sunt locurile care te-au impresionat cel mai mult de-a lungul călătoriilor tale? De ce? Acolo te-ai simțit și cel mai în siguranță?

Îmi pui întrebări la care nu pot să răspund ! :) Greu, greu de spus ce m-a impresionat cel mai mult… Fiecare loc pe care-l descopăr îmi lasă în suflet o dragă amintire și are acel ceva… unic.

Nu pot să uit apusul de soare din Paris, atunci când ne aflam la 50 de metri deasupra orașului… Nu pot să uit nici momentul în care am ajuns în Salina Turda sau în Peștera Postojna din Slovenia…și nici cât de frumoasă a fost plimbarea pe malul Oceanului Pacific din San Siego unde leii de mare ieșiseră la soare. Totul a fost atât de frumos încât sentimentul de siguranță a venit oarecum la pachet.

 

Piatra Craiului - calatoriideweekend.ro

Piatra Craiului – calatoriideweekend.ro

5. Că tot am adus vorba despre siguranță, dacă ar fi să numești un loc în care te-ai simțit în nesiguranță, ar exista? Sau un moment de nesiguranță. De ce? Ce ai făcut pentru a ieși din situația aceea? Ai auzit astfel de întâmplări printre cunoștințele sau prietenii tăi ?

Da, momente de nesiguranță au fost…nu și destinații. Chiar dacă în lumina ultimelor evenimente, Parisul, Barcelona sau Londra sunt considerate de mulți turiști ca fiind nesigure, eu le-am vizitat recent și m-am simțit minunat !

Lacul Como - calatoriideweekend.ro

Lacul Como – calatoriideweekend.ro

Au fost și momente în care mi-a fost teribil de frică. Momente în care cele mai cumplite scenarii mi s-au creat în minte… Hai să-ți dau și două exemple :

Ajunsesem în Genoa în miez de noapte și ne căutam cazarea. Străzile fiind foarte înguste GPS-ul nu reușea să ne localizeze corect așa că, mergeam mai mult la nimereală. La un moment dat am ajuns într-un loc plin de persoane beate, prostituate și scandalagii. Eram de-a dreptul înconjurați de astfel de oameni, iar după modul în care eram echipați, atrăsesem atenția tuturor. Eram 2 cupluri și-am format iute un șir indian și-am continuat să mergem așa până când am ieșit la strada principală, nerăspunzând niciunei invitații. N-are rost să-ți mai spun cât mi-a fost de frică…

Un alt moment în care adrenalina a atins cote maxime a fost într-o tură de munte. Eram prin Piatra Craiului și urmam traseul conform indicatoarelor, doar că la un moment dat în loc să cotim stânga, noi am mers înainte și-am intrat fără să știm pe alt traseu. Vedeam că se făcea noaptea și noi nu mai ajungeam la destinație. Trebuia să fie un traseu circular de 5 ore, dar noi mersesem deja vreo 7-8 si eram încă prin munți. Mă vedeam deja pierdută, sunând pe la Salvamont, având ursul pe urme… Am ajuns într-un final într-un sat unde am apelat la ajutorul localnicilor și-am scos-o la capăt până la urmă… dar frica…a fost cumplită! Ajunși acasă, uitându-ne la traseu și la pozele pe care le-am făcut ne-am dat seama de ce ne-am pierdut: indicatorul spre stânga fusese rupt…lipsea. Am dat imediat un e-mail celor de la Administrația Parcului Național și le-am sesizat lipsa indicatorului. Sper să fi rezolvat această problemă…

 

6. Toți ne dorim ca atunci când plecăm în călătorii să fim în formă și să profităm la maxim de fiecare minut petrecut, însă uneori mai suntem « loviți » și de probleme de sănătate. Ție ți s-a întâmplat să ai astfel de probleme în călătorie? Cum le-ai soluționat?

Îmi vine în minte o situație de acum mai bine de 12 ani când am plecat cu sora mea să vizităm Roma. Am răcit atât de tare încât aveam o ușoară formă de pneumonie, dacă-mi amintesc bine. Sora mea, grijulie cum e, m-a dus repede la medic. Neavând asigurare de călătorie (nici nu stiu dacă se practicau la acea vreme) am dat o grămadă de bani pentru consultație… dar, după ce am urmat tratamentul m-am înzdrăvenit imediat și-am putut să mă bucur de vacanță.

7. Ai obiceiul de a avea cu tine în călătorii o mică « farmacie » sau, dacă este nevoie, apelezi la cele din țara respectivă?

În fiecare călătorie de weekend am în rucsac și câteva pastiluțe pentru situații de forță majoră. Din fericire, în călătoriile mele, n-a fost nevoie să adaug farmacia pe lista obiectivelor turistice.

8. Îți cumperi asigurare de călătorie înainte de a pleca? Ce părere ai despre acestea?

În lumina pățaniei de care-ți spuneam, acum asigurarea de călătorie este nelipsită din bagaj, indiferent de durata călătoriei. Sunt adepta principiului- să fie, dar să nu o folosesc !

 

Castelul Podjama - Slovenia - calatoriideweekend.ro

Castelul Podjama – Slovenia – calatoriideweekend.ro

9. Am citit pe site-ul tau că ai călătorit în Statele Unite ale Americii. Cum te-ai simțit din punct de vedere al siguranței, al contactului cu oamenii, al legilor și obiceiurilor locale față de călătoriile pe care le ai în Europa? Ai vreo poveste pentru noi?

Cred că în călătoria în SUA am avut parte de un mix de experiențe. Pe de o parte, New York și Chicago, orașe foarte aglomerate și agitate, iar pe de altă parte, Las Vegas și San Diego, în care totul are alt ritm.

Mi-a plăcut tare mult modul în care sunt așezate și numerotate străzile! Totul e precum tabla de șah. N-ai cum să te rătăcești!

În ceea ce privește siguranța, în New York, mai exact în Manhattan, vedeam polițiști înarmați la fiecare intersecție și militari cu puști-mitraliere ce se plimbau pe străzi. Ar fi trebuit să mă simt sau nu în siguranță ? :)

 

10. Dacă ar fi să ai în fața ta un călător « începător », ce sfaturi i-ai da? L-ai sfătui să și scrie/fotografieze (despre) ceea ce vizitează?

Acel călător începător va deveni în scurt timp un împătimit! Pur și simplu călătoriile îți intră în sânge și-ți dau dependență…

Dacă simte că vrea să împărtășească cu cei din jur bucuria pe care o simte în sulfet atunci când descoperă un loc nou, atunci să o facă ! Să o facă din suflet și să fie natural, iar cititorii se vor strânge rând pe rând.

 

11. Pentru viitor sunt sigur că ai mai multe destinații pe care ai vrea să le atingi. Care sunt acestea? Care este cel mai mare vis al tău de călător?

Păi, ar trebui să iau globul pământesc și să încep să-ți enumăr fiecare loc’șor! Glumesc, însă drept să-ți spun, după ce mă întorc dintr-o călătorie și teoretic, tai de pe listă acel loc, mai adaug cel puțin alte 3-4, plus locul cu pricina (pentru a-l revedea).

Pe anul acesta mi-am cam făcut planurile de călătorie, nu de alta, dar nici zile de concediu nu prea mai am. Pentru viitor mi-ar plăcea să ajung în călătorii de weekend prin Maroc, în Capadocia, Stokholm, Valea Loarei… și lista e luuuungă.

Cel mai mare vis? Am mai multe! :) Ok, hai că-ți spun doar unul! Îmi doresc să văd aurora boreală!

 

12. Ce părere ai despre proiectul SafeTravels.ro? Sfaturi? 

Încep cu sfatul : continuă să faci ceea ce ai început ! Cred că este un proiect unic în România ce abordează și aspectele mai puțin discutate de alți blogări. În plus, cred că profesia pe care o ai te ajută să oferi cititorilor tăi informații corecte, extrem de importante pentru o călătorie din care să te întorci cu zâmbetul pe buze.

San Diego - lei de mare - calatoriideweekend.ro

San Diego – lei de mare – calatoriideweekend.ro


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

MENIU